CUGETARE
Trestia frântă n-o va zdrobi,
Și mucul care mai arde încă nu-l va stinge,
E un verset melodios ce vrea să strige,
Căci, ca păstorul care se află în pustie,
Și încearcă ca o trestie să reînvie
Credința sa cântată într-un imn,
Cântat c-un simplu fluier... imn divin,
C-un fluier ce-i făcut din trestie de el,
O trestie ce fost-a frântă de un vânticel.
Te-ai simțit vreodată ca un muc care mai fumegă?
Chiar înainte de a te întoarce la Dumnezeu,
Căci erai departe de Dumnezeul copilăriei tale,
Când flacăra inocenței din tine s-a stins,
Lăsând în urmă un fum respingător,
Dar chiar atunci găsit-ai ajutor,
Căci fumul este ultimul strigăt de ajutor al unei flăcări,
Fumul miroase înțepător și ustură ochii,
Dar unde este fum este și foc,
Și flacăra plăpândă care se zbate să crească,
Va deveni curând o vâlvătaie luminoasă.
Emilia Dinescu